Al Treilea Razboi Mondial

Al Treilea Razboi Mondial

miercuri, 25 august 2010

Al treilea razboi mondial: profetiile si actiunile SISTEMULUI. -Partea I



Mergi la: CUPRINSUL BLOGULUI


Din doua directii ne vin informatiile despre un iminent al treilea razboi mondial: profetiile si actiunile SISTEMULUI.

PROFETIILE

Parintele Dionisie Ignat de la Colciu

O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite”.

Parintele Iosif Vatopedinul

Lucrurile sunt acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea intreaga. Si ca urmare a acestei conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru aceasta. Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece prin mari dificultati”.

Acesta este inceputul acestor evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia Divina”.

Sfantul Serafim de Virita

Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.

Sfantul Lavrentie de Cernigov

Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă.

Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!

Prorociile schimonahiei Nila

Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:

Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.

Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.

Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre­surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! - de multe-multe ori repeta maica”.

Fericita Matrona(1881-1952)

Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

Adăugaţi o imagine

duminică, 8 august 2010

AL TREILEA RAZBOI MONDIAL(Profetiile lui Nostradamus)

Mergi la: CUPRINSUL BLOGULUI




Presedintele Rusiei,Dimitrie Medvedev:"RUSIA TREBUIE SA FIE PREGATITA PENTRU CEL DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL" http://stirileprotv.ro/stiri/international/medvedev-rusia-trebuie-sa-fie-pregatita-pentru-al-treilea-razboi-mondial.html

Presedintele Iranului,Mahmoud Ahmadinejad
:IRAN VA DA O RIPOSTA PLANETARA SI DUREROASA ORICARUI AGRESOR http://www.evz.ro/detalii/stiri/iranul-promite-o-riposta-planetara-puternica-si-dureroasa-daca-va-fi-atacat-903779.html

Probabil ca multi dintre cei care vor citi din cele ce urmeza,vor lua in desconsiderare totul.Inainte sa faceti asta insa,ar trebui sa dati un search pe google si sa va informati despre nenumaratele profetii implinite ale lui Nostradamus ,descrise criptat in catrenele sale:Ascensiunea si decaderea lui Napoleon,Revolutia Franceza,Marele Incendiu Londonez din 1666,Nasterea si activitatea savantului Louis Pasteur,Aparitia aparatelor de zbor,Primul Razboi Mondial,Al doilea razboi Mondial,Asasinarea fratilor Kennedy,Ascensiunea lui Hitler,Caderea Zidului Berlinului si dezmembrarea URSS si lista poate continua.De ce Nostradamus a lasat totul codat sub forma unor catrene? Principalul motiv a fost frica de Inchizitie,care la acea vreme ardea pe rug pe oricine ofensa numele lui Dumnezeu prin profetii si vrajitorii.Al doilea motiv ar fi si faptul ca Michelle de Nostradamus a constientizat ca ,desi are acest dar,nu are nici-un drept sa dezvaluie si implicit sa modifice viitorul si cursul evenimentelor.
Cert este insa,ca Nostradamus descrie in destul de multe Catrene,precum si in epistolele sale,unele evenimente de o violenta si brutalitate la scara planetara,nemaiintalnite pana in momentul de fata.Dupa decenii de studii ale oamenilor de stiinta,incet incet au inceput sa circule pe diferite siteuri,scenariile care ies la iveala odata ce studiile s-au adancit.Un lucru este clar:Nostradamus a lasat mostenire generatiilor viitoare lui,un avertisment in legatura cu izbucnirea unui conflict de proportii,conflict ce va aduce omenirea fata-n fata cu anihilarea totala.

NOTA:Informatiile de mai jos sunt preluate si nu reprezinta o opinie proprie.Nu ezitati sa lasati un comentariu in caz ca aveti ceva de spus.





INCEPUTUL RAZBOIULUI -ORIENTUL MIJLOCIU- RAZBOIUL REGIONAL




Regii Estului vor aduce Justitia Divina(Razboiul Sfant).
Turcia va fi devastata.

Century V Catren 70

Regiunile supuse armatelor Musulmane
Vor porni razboaie ce vor cutremura muntii
Prizonieri de ambele sexe pe intreg cuprinsul Turciei
Plansete la apus pe toate teritoriile

COMENTARIU: Regii Estului vor aduce cu ei Pedeapsa Divina,pentru a-l pedepsi pe Marele Harlot(tarile Vestice) la un moment de rascruce.In continuare ,veti vedea ca 'Regiunile supuse Musulmanilor" se refera la Iran,Siria,Libia,Tunisia , Algeria si altele. Brutaliteatea musulmanilor exercitata asupra ambelor sexe.




Invazie in masa venita de pe mare.Razboiul se extinde si in Egipt si Turcia

Century V Catren 25

Conducatorul Arab,razboaie,ziua Sfanta a Domnului,Harlot,fiara sub forma de Leu,
Domnia Bisericii Crestine,de pe mare va fi scufundata,
Langa Iran vor fi apropae 1 milion de trupe
Turcia,Egipt, invadate de cei malefici.

COMENTARIU: Invazia va veni de pe mare.Mai intai razboiul se va extinde in Orient,Turcia si Egipt cazand in mainile Iranului.Apoi urmeaza asaltul asupra Europei.



MUSULMANII ATACA EUROPA




Libia ataca Italia

Century I Catren 9

Din Orient va veni o inima Africana
Sa cutremure Hadrie si urmasii lui Romulus
Sustinut de flota Libiana
Templele Maltei se vor cutremura iar insulele vecine pustiite

COMENTARIU:Fortele Estice alaturi de fortele Libiene vor navali asupra Italiei, Maltei si insulelor vecine.





Intreaga coasta mediterana a Italiei este distrusa

Century II Catren 4

De la Monaco pana in aproiere de Sicilia
Intreaga Coasta va fi pustiita
Nu va ramane suburbie,sat sau oras
Care sa ramana nedistrus si dezolat de trupele Barbarilor


COMENTARIU: Fortele Estice,dupa ce vor invinge trupele vestice ce le vor iesi in cale,vor jefui si distruge orice asezare de pe coasta mediterana.Intre-timp,locuitorii asezarilor vor fi deja refugiati in alte locuri.






Century VII Catren 6

Napoli,Palermo si intreaga Sicilie
Vor fi nelocuite in mainile arabe
Corsica Salerno si insula Sardiniei
Foamete,epidemii,razboi al celor malefici

COMENTARIU:O descriere a invaziei trupelor estice asupra Italiei si distrugerea a majoritatea oraselor Italiene.

Iran ataca Grecia,dupa ce a devastat Turcia si Egipt.

Century V Catren 27


Cu arme si flacari,nu departe de Marea Neagra,
Va veni din Persia(Iran) sa ocupe Trebizond (Turcia)
Pharos si Mytilene zguduite,soarele e puternic
Marea Adriatica acoperita cu sange arab.

COMENTARIU:Iran si armatele arabe vor porni ofensiva lor catre Europa,in calea lor devastand Turcia,in acest catren Trebizond,insa descris si in catrenul V.25(mai sus), dar si Egipt a carei devastare este deasemenea descrisa in catrenul V.25 ,aici Pharos(trimitere la Farul din Alexandria) dar si Grecia,Mytilene fiind capitala insulei grecesti Lesbos.Arabii nu se vor opri desi vor suferi pierderi importante.







Conducatorul armatelor islamice,cel mai de temut om din toate timpurile

Century V Catren 55

In binecuvantata tara a Arabiei,
Se va naste cel iubitor fata de legile lui Mahomed
Acesta va cuceri Granada si va cutremura Spania
Si va cuceri mare parte din Italia,de pe mare

COMENTARIU:Este anuntat faptul ca un lider Arab va cuceri Spania si Italia,venind de pe mare,in timpul razboiului.Acesta este liderul care probabil va conduce coalitia musulmana.




Century II Catren 30

Cel a carui nastere va fi dorita de zeii lui Hannibal,
Teroare a natiei umane cum nu s-a mai vazut vreodata
Cum nici ziarele nu au prevestit vreodata
Oroarea ce se va abate asupra Romanilor

Un lider infricosator din Nordul Africii ,va ajunge pana in Italia si-si va conduce trupele in victoria asupra fortelor vestice.





Iran ataca Spania

Century III Catren 64

Liderul Persan va tintui Spania.
O flota se va confrunta cu fortele Islamice
Persia va distruge Cyclades
Apoi lunga asteptare in marele port al marii Ionice

COMENTARIU:Trupe din Iran li se vor alatura celorlate trupe arabe pentru a ataca Spania.





Iran alaturi de alte trupe musulmane ataca Franta

Century I Catren 73

Din neglijenta,flota franceza va fi atacata din cinci directii,
Trupele Tunisiene si Algeriene vor fi mobilizate de Persi (Iran)
Leon,Sevillia,Barcelona vor cadea, (in mainile musulmanilor)
Nici flota Italiei nu face mai bine.

COMENTARIU
:La inceputul Celui de-al Treilea Razboi Mondial si al celui European,Spania si Italia vor cadea rapid in mainile musulmanilor, mai tarziu devenind aliate ale Estului.(de notat ca numarul populatiei musulmane din aceste tari este foarte mare).Tunisia si Algeria
vor fi aliate ale Iranului.Flota Franceza va fi scufundata in Marea Adriatica ,lasand Marsillia descoperita.

Century I Catren 18

Din cauza unor neintelegeri interne si a neglijentei
O bresa va aparea pentru Mahomedani
Tarmul va fi inecat in sange
Iar portul Marsiliei va fi acoperit de flota franceza distrusa

COMENTARIU:Un fel de indecizie franceza va permite invadatorilor musulmani sa patrunda in Franta. Franta va plati scump aceasta eroare prin pierderea de vieti omenesti si a uneui parti a flotei.



Prabusirea Frantei

Century I Catren 72

Locuitorii Marsiliei complet schimbati
Trimisi sus pana in apropiere de Lyon
Narbonne ,Touluse neintelegere cu Bordeaux
Aproape 1 milion ucisi si prizonieri

COMETARIU:Aproape 1 milion de oameni vor fi capturati sau ucisi pe parcursul acestei lupte. La ora actuala populatia din Marseille este de aproximativ 900.000 ,Narbonne 40.000,iar Toulouse de 400,000 .Aproximatia de 1 milion este absolut extraordinara! Deasemenea este indicata prabusirea Frantei aproape in totalitate.Probabil ca liderul trupelor franceze din sudul Frantei,va decide abandonarea oraselor cucerite de musulmani si retragerea catre partea de nord.

INVAZIA ARMATEI ROSII (RUSIA)


Century II Catren 29

Esticii isi vor parasi cuibul
Ca sa traverseze muntii Apenini pentru a-l vedea pe Gaul
Vor strabate cerul,apele si zapada
Si toti vor fi loviti de cruzimea lor


Century V Catren 29

De dincolo de Marea Neagra si mareata Tartarie
Va fi un rege care va veni sa-l vada pe Gaul
Va veni prin Alania si Armenia
Si prin Byzant cruzimea sa va varsa sange.



Nostardamus.Epistola catre Henry al 2-lea


...Apoi marele Imperiu al Antihristului va porni de aici,unde era odata Imperiul lui Attila,iar Noul Xerses va descende cu o armata numeroasa astfel incat venirea Sfintului
Spirit,de la 48 de grade,va face o transmigrare,inlaturand dominatia Bisericii catolice,acesta conducand din acel moment pana la Sfarsitul Vremurilor.

COMENTARIU:Primele 2 catrene si paragraful din Epistola sunt in stransa legatura si par a se referi la aceeasi persoana si locuri.Combinand cele 3, putem concluziona ca Regele "Estului"-Antihristul va veni dintr-un loc care e dincolo de Marea Neagra si Tartaria.Va purta razboaie prin Alania,Armenia si Bizant si va veni in zbor,pe ape si va traversa munti in drumul sau spre Franta.Imperiul sau va fi acolo unde a fost Imperiul lui Attila.Haideti acum sa aruncam o privire mai atenta asupra indiciilor geografice si indiciile despre persoanele si locurile mentionate mai sus.:
Tartaria-nume folosit ,in timpul Evului Mediu,pentru partea centrala a Eurasiei,de la Raul Dnepr in vest si pana la Marea Japoniei in est .Mai tarziu insa ,s-a facut diferenta intre Tartaria Europeana si cea Asiatica.

Dincolo de Marea Neagra-se referea la Rusia insasi si la tari ex-sovietice(Georgia,Armenia,Rusia,Kazakstan,Uzbekistan)

Armenia - se afla in coltul sud-estic al Marii Negre

Alania-Alaniya sau Osetia de Sud,un stat rusesc chiar la nord-est de Marea Neagra si vest de Chechnya.Alanii au fost o rasa de Iranieni care vorbeau nomada.
Imperiul lui Atitila-Imperiul Hunilor,care se intindea la Rhin in vest,pana la raul Ural in est,iar in nord pana la Marea Baltica.Dunarea forma granita sudica.

Xerxes - Xerxes I (c. 519-465 BC), a fost rege al Persiei (486-465 BC).

Daca regele va veni prin Armenia si Alania,va veni din Nord sau Nord-est.Va strabate zona din estul Marii Negre si vestul Marii Caspice iar apoi va ajunge in Bizant sau Turcia.Din Turcia va ajunge in Italia dupa ce va traversa Marea Mediterana,apoi va traversa muntii Apenini(zapada) pentru a ajunge in cele din urma in Franta.Din indicatiile geopolitice obtinute,putem concluziona fara ezitarea ca regele mentionat aici este liderul Rusiei iar profetia vorbeste despre o invazie a Rusiei asupra Europei.Deasemenea indica ca liderul rusiei va fi unul dintre Antihristi,insa este prea devreme sa ne gandim ca ar putea fi vorba de Vladimir Putin.



Rusia ataca "Romanie"

Century IV Catren 82

Din Rusia vor navali in masa

Distrugatorul Antic va ruina acel oras

Violenta distrugere "Romanie" va suferi

Astfel,flacarile Marelui Razboi ne mai putand fi oprite


COMENTARIU: Rusia va aduce Al Treilea Razboi Mondial in Europa invadand tarile vecine care de curand au intrat in NATO.Razboiul nu mai poate fi oprit.

Termenul "Romanie" este considerat de specialisti ca facand referinta la Italia,"Romanie" insa putand foarte bine sa faca referire la Romania,si aceasta fiind o tara de origine romana,in plus ,se poate observa si asemana celor 2 cuvinte(Romania..Romanie).



Caderea Europei

Century VI Catren 80

Venind din Asia va navali in Europa
Orasul arde,sabia va spinteca
Marele Om al Asiei va veni cu armata sa albastra pe apa si pamant
Pentru a aduce moarte Crucii.

COMENTARIU:In cele din urma ,un mare lider al Asiei ,va ajunge in Europa cu trupele sale pentru a invinge coalitia americo-europeana si pentru a ocupa Europa



Dupa ce Flancul Sudic al Europei a fost cucerit(Spania,Italia,Balcanii) urmeaza cel nordic

Century VI.
Catren 7

Norvegia,Danemarca si Marea Britanie
Vor fi atacate insa vor lupta ca fratii
Liderul Roman(Italian) va insangera Franta
A caror trupe se vor retrage in paduri

COMENTARIU: Flancul Nordic al Europei,incluzand Norvegia,Danemarca si Marea Britanie vor fi atacate de fortele navale rusesti. In Sud,fortele Musulmane for inainta catre nord pornind de pe teritoriul francez.



Noua Liga

Century III Catren 70

Marea Britanie inclusiv Anglia
De pe mare va suferi mari inundatii
Noua Liga inclusiv Italia,va porni razboi impotriva ei
Italia insasi va fi cea care va orchestra campania

COMENTARIU: Noua Liga a lui Ausonne ii include pe Musulmani (Iran-lider), Italia, Russia, si Spania. Versetul 2 descrie cel mai probabil urmarea unei bombe nucleare aruncate in marea Nordului de catre Rusia.Valuri uriase vor inghiti
mandra Anglie,dupa cum si celebrul vizionar "Johansson" a descris acum cateva decenii.

Lyon si Viena sunt atacate cu bombe chimice de catre fortele Italiene.

Century IX Catren 69

Asupra Muntelui Bailley si Bresse
Arme teribile vor fi ascunse in Genoa
Dincolo de Lyon si Viena,mare grindina se va napusti peste ei
Trantiti de pamant,mai putin de o treime va supravietui.

COMENTARIU:Din muntii inalti din nordul Italiei,fortele Musulmane si Italiene vor bombarda teritoriile de la Lyon pana la Viena cu rachete purtand incarcaturi chimice,ucigand maimult de o treime din populatie.Supravietuitorii isi vor dori sa fi murit pe loc.

Flota militara Rusa va domina razboiul pentru 2 ani scurti.

Century X Catren 32

Marele Imperiu impreuna cu al sau popor ,va trai in disperare
Vor avea grija unii de ceilalti
Putin timp insa va dura domnia si existenta sa
Doar 2 ani flota sa va domina ,din cauza intretinerii proaste

COMENTARIU: Rusia va fi o natiune aflata pe culmile disperarii. Fiecare persoana va trebui sa se descurce pe cont propriu fara ajutorul guvernului.Puterea Rusiei si existenta sa va fi amenintata in perioada contra-ofensivei Europene si mai tarziu,cazand in mainile sangerosilor sai vecini:China. Flota ruseasca va domina razboiul pe mare in primii 2 ani,apoi totul se va prabusi din cauza epuizarii fondurilor si a resurselor.

Armatele Musulmane ajung pana in Germania

Century X Catren 31

Sfantul Imperiu va ajunge in Germania
Iar Arabii vor gasi camp deschis
"Armata magarilor" vor dori deasemenea Carmania
Cei ce vor opune rezistenta vor fi trimisi in pamant

COMENTARIU:Invazia acum va cuprinde Germania odata ce fortele estice vor inainta fara probleme.In acest catren este folosit ca simbol magarul,cunoscut ca un mijloc comun de transport in lumea musulmana.Orice rezistenta va fi infranta.



SUA salveaza Anglia venind traversand intreg Oceanul Atlantic

Century II Catren 68

Vulturul(SUA) va face un efort urias
Venind peste Ocean pentru a elibera tarmurile
Suveranitatea Angliei va fi restabilita
In timp ce Londra tremura descoperind flote inamice

COMENTARIU: USA va salva Anglia din mainile Musulmanilor si a Ligii Italiene.



Musulmanii vor avansa in nord pana in Germania ,insa vor fi invinsi pe teritoriul francez

Century V Catren 68

Pana la Dunare si Rin vor veni sa bea
Marea Camila(musulmanii) ,cea care nu se va cai
Raul Ron va tremura insa si mai violent pentru cei de langa raul Loire
Insa aproape de Alpi Cocosul(Franta) ii va ruina.

COMENTARIU: Musulmanii vor urca atat de nordic incat vor ajunge in Germania si vor teroriza teritoriile din zona Dunarii,Rinului si Ronului.Fortele Franceza reusesc insa cu greu sa respinga,cel putin pentru moment ,invazia.




RAZBOI TOTAL in Europa.Punctul de cotitura al Razboiului !

Century V Catren 42

Razboiul va atinge cel mai inalt punct posibil
Italienii se vor retrage din Franta
Locuitorii din Lombardya vor fi oripilati
De brutalitatea trupelor ce au adus Razboiul Sfant(musulmanii)

COMENTARIU:Razboiul isi atinge apogeul chiar pe teritoriul Central al Europei.Italia,Franta sau Germania,altaturi de invadatorii Musulmani,vor purta in acele vremuri,cele mai oribile batalii din istoria omenirii.In cele din urma armata Noii Ligi este respinsa de pe teritoriile franceza.

Musulmanii infranti pe teren Francez

Century III Catren 99

Pe campurile verzi din Alein si Varneigne
Langa Mount Lebron aproape de Durance
Conflictul dintre 2 armate va fi teribil
Mesopotamienii (musulmanii) vor cadea pe teritoriu francez

Comentariu: Inca odata este descrisa brutalitatea bataliilor dintre cele 2 armate,precum si infrangerea musulmanilorpe teritoriu Francez.

Contra-atacul Vestului.Noul lider-erou al Europei -Chiren

Century V Catren 34

Din cea mai indepartata parte a Angliei de vest
Acolo unde sta Liderul Britanic
O flota va intra in Gironde prin Blois
Prin campurile fertile va aduce focul din casti.

COMENTARIU: Contra-atacul vestic va incepe pe mare.


Century X Catren 80

Regele Europei va veni ca un grifon
Acompaniat de cei nordici
Va conduce o mare armata alba si rosie
Pornind impotriva Regelui Babylonului(musulmanii)

COMENTARIU:Intreaga Europa porneste contra-ofensiva impotriva invadatorilor estici.Marea Britanie si a sa flota va impinge armata musulmana inapoi pana in Franta
COntra-Ofensiva impotriva fortelor estice este pornita de armata Marele Chiren,care este asemanat cu un grifon(grifonul este un animal mitic avand cap de leu si aripi de vultur) acompaniat de trupe probabil canadiene si rusesti(la sfarsitul razboiului Rusia va intoarce armele impotriva musulmanilor).





Victoria lui Chiren

Century V Catren 74

Din sange Troian si cu inima germana se va naste el
Si se va ridica sa ajunga extrem de puternic
Va izgoni prezentele straine,
Pe Arabi,si se va intoarce la a sa Biserica cu o victorie timpurie

COMENTARIU: Marele lider Francez,Chiren, va fi sustinut de trupe Germane si Grecesti.Ii va invinge pe Arabi si se va intoarce la Vatican victorios,insa fara ca razboiul sa fie incheiat deja.




Armatele arabe sunt infrante

Century VI Catren 24

La conjuctia dintre Marte si Jupiter
Va fi razboi teribil sub Cancer
Apoi,dupa scurt timp
Un nou rege va aparea care va aduce pacea pe pamanat


COMENTARIU:O profetie generala despre Razboi. In perioada Iunie/Iulie(Cancer) vor fi lupte teribile.Un nou Rege,probabil Chiren,dupa cum a fost mentionat mai sus,va aduce pacea pe pamant pentru o perioada lunga de timp,dupa ce va castiga Razboiul.



Batalia Armageddonului

Century IX Catren 62

La Batalia Armageddonului
Vor intra in lupta crancena
Armata lui Dumnezeu si cea a Maleficului Sarpe
Dragonul va fi infrant pe 3 Octombrie

COMENATRIU: Descrisa fara indoiala batalia finala a Celui de-al Treilea Razboi Mondial.Armata Vestului condusa de Chiren,va duce batalia finala impotriva armatelor conduse de liderii arabi si Chinezi(Maleficul Sarpe)
Deasemenea este sugerata inca odata posibila prezenta a armatelor Chineze in versul 4(Dragonul) ,armate care vor fi infrante pe 3 Octombrie a acelui an.



Prabusirea imperiului Arab

Century III Catren 97

O noua lege va domni in teritoriul
De langa Syria,Iudeea si Palestina
Marele Imperiu Arab se va prabusi
Inainte ca secolul soarelui sa se sfarseasca




COMENTARIU:Este descrisa infrangerea fortelor Estice si prabusirea Imperiului Arab.



Pamantul ravasit,la finalul Marelui Razboi.

Century VIII Catren 77


Cel de-al Treilea Antihrist in curand anihilat
27 de ani va dura Razboiul sau
Cei necredinciosi lui sunt morti,captivi sau exilati
Pamantul acoperit cu cadavre,apa si otrava.

Comentariu: La sfarsitul Razboiului,imaginea Pamantului este una dezolanta.Lumea va dori sa uite cat mai repede de Cel de-al Treilea Antihrist. (primii 2 Antihristi, in profetiile lui Nostradamus,sunt Napoleon Bonaparte si Hitler).



Pacea revine pe pamant

Century IV Catren 77


Selin rege,Italia pasnica
Popoarele unite de regele Crestin al lumii
Cand va muri va dori sa fie inmormantat in teritoriul Blois
Pentru a-i vedea pe piratii marilor

COMENTARIU:In acest catren este descrisa imaginea Europei la sfarsitul Celui de-al Treilea Razboi Mondial.Selin,descris in alte catrene ca fiind Chiren,este supranumit Regele Crestin al lumii.Va dori ca dupa moartea
sa sa fie inmormantat in Blois pentru a pazi simbolic,chiar si dupa moarte, tarmurile Europei si a Frantei de alti barbari veniti de pe mare.Sfarsitul Marelui Chiren,dupa epicele victoriile din timpul Celui De-al Treilea Razboi Mondial.